Ziua de 1 iunie ar putea fi inclusă în lista zilelor de sărbătoare nelucrătoare, prevăzute de Codul muncii. În acest sens, Guvernul a dat aviz pozitiv proiectului de lege privind modificarea și completarea Codului muncii al R. Moldova.

Potrivit autorilor, modificarea este argumentată și de faptul că Ziua Ocrotirii Copilului este inclusă în lista sărbătorilor tradiţionale și a zilelor de odihnă specificate în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă în R. Moldova.

Datorită acestei ajustări, părinții vor putea să acorde o atenție sporită copiilor și să petreacă alături de ei ziua de 1 iunie, în care este marcată Ziua Ocrotirii Copilului.

Actualmente, în R. Moldova sunt 12 sărbători oficiale declarate zile de odihnă pentru salariați, mai puține decât în alte state europene, unde cel puțin 13 sărbători sunt considerate drept zile de odihnă.