Un nou Program național de prevenire și combatere a violenței, aprobat de Executiv
Un nou Program național de prevenire și combatere a violenței față de femei şi a violenței în familie a fost aprobat de Guvern, la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Acest Program național este prevăzut pentru anii 2023-2027, iar obiectivele acestuia derivă din prioritățile Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova Europeană 2030” și se pliază pe cei 4 piloni ai Convenției de la Istanbul: prevenire, protecție, pedepsire și politici integrate.
Documentul prevede elaborarea și implementarea unor politici cuprinzătoare în domeniul prevenirii şi combaterii violenței, asigurarea unui sistem eficient de justiție, care să permită investigarea cazurilor și atragerea la răspundere a agresorilor, precum și promovarea toleranței zero față de toate formele violenței față de femei și a violenței în familie.
Astfel, acțiunile incluse în Program vor fi orientate spre reducerea tuturor formelor de violență, prin creșterea numărului de cazuri raportate la poliție, cazuri penale intentate, condamnări pentru actele de violență și prevenirea timpurie a acestora. De asemenea, este prevăzută dezvoltarea sistemului de servicii specializate, pentru ca fiecare victimă să primească sprijinul de care are nevoie.
În realizarea angajamentelor respective vor fi implicate autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, comunitatea internațională, organizaţiile societăţii civile, precum și mediul academic. Bugetul pentru implementarea Programului este de 19,77 milioane de lei, dintre care 4 milioane de lei (pentru 2023) vor fi alocate din bugetul de stat și 15,77 milioane de lei - din sursele partenerilor de dezvoltare.