Caz tragic la Ștefan Vodă. Un minor pe bicicletă a decedat în urma unui impact violent cu un tractor
Un minor în vârstă de 14 ani a murit în urma unui accident rutier produs în localitatea Volentiri din raionul Ștefan Vodă. Băiatul circula cu bicicleta, izbindu-se la un moment dat de roata unui tractor. Minorul a decedat pe patul de spital.Oamenii legii au inițiat un dosar penal.
Accidentul s-a produs joi, 1 iunie, anunță Poliția.
„La fața locului polițiștii au stabilit preliminar că un biciclist de 14 ani ieșind de pe un drum secundar, s-a tamponat în roata laterală din spate a unui tractor condus de un bărbat de 44 ani”, se arată în comunicatul Poliției.
Minorul a fost transportat la spitalul raional Ștefan Vodă. Băiatul a decedat în urma traumatismelor primite.
După efectuarea testului la alcoolemie, polițiștii au constatat că șoferul nu consumase alcool.
Oamenii legii au inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.