Șeful Agenției de Transplant, despre motivele pentru care moldovenii nu vor să doneze organe
Autoritățile pregătesc un registru al refuzurilor pentru a înțelege care sunt motivele pentru care rudele potențialilor donatori în moarte cerebrală nu permit prelevarea de organe. Moldovenii nu vor să doneze organe din motive religioase, dar și pentru că se tem de trafic de organe. Există inclusiv o problemă la nivel de sistem, întrucât sunt puțini specialiști calificați pentru a identifica donatorii în moarte cerebrală, a menționat directorul Agenției de Transplant, Vladimir Bolocan, pentru Europa Liberă, citată de IPN.
Potrivit directorului Agenției de Transplant, în toată țara sunt doar patru coordonatori care lucrează cu echipele de transplant: la Spitalul Republican, Spitalul „Sf. Treime” din Chișinău, spitalele raionale din Orhei și Hâncești. „Nu avem specialiști care ar raporta pacienții în moarte cerebrală de la care am putea preleva organe. De exemplu, coordonatorul de la Institutul de Medicină Urgentă a murit și a durat mai mult de jumătate de an să instruim doi specialiști, care încă nu și-au început activitatea. La Institutul de Neurologie și Neurochirurgie nu găsim un coordonator, directorul ne-a promis că identifică o persoană”, a explicat Vladimir Bolocan.
Anul trecut, Moldova a aderat la un sistem informațional în care statele-membre anunță despre organele pe care le pot oferi pentru transplantare celorlalte țări, dar până astăzi nu a accesat niciun organ din aceste țări. „În cadrul acordului internațional, noi avem acces la schimb de organe, însă au prioritate pacienții din țările de origine. Sunt disponibili plămâni și inimi, dar la noi nu se transplantează aceste organe”, a comunicat directorul Agenției de Transplant.
Adrian Hotineanu, chirurgul specializat în transplant de ficat, a precizat pentru Europa Liberă că este o problemă cu donatorii în moarte cerebrală. „În mod normal, donatori sunt în spitale, dar nu suntem anunțați despre aceste cazuri. Noi suntem doar echipa care face transplanturi. Avem specialiști, echipamente, dar nu avem donatori. Cred că e vorba de sistem, și nu de oameni”, a spus chirurgul.
De la începutul acestui an, în Moldova s-au făcut două transplanturi de organe, unul de ficat și altul de rinichi. Pe listele de așteptare rămân peste 100 de oameni.