Și-a ucis concubina chiar de 8 Martie. Pedeapsa pe care a primit-o un bărbat din Drochia
Un bărbat din Drochia a fost condamnat la 10 ani de închisoare cuexecutarea pedepsei în penitenciar de tip închis, după ce acum trei luni și-a înjunghiat mortal concubina. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Drochia.
Potrivit materialelor cauzei, tragedia s-a produs la data de 8 martie, când bărbatul s-a întors acasă de la vecini. Fiind în stare de ebrietate, acesta i-a spus victimei să-i dea băuturi alcoolice, la care femeia a refuzat. Ca urmare, între cei doi s-a iscat o ceartă, în urma cărei individul a luat un cuțit de bucătărie și i-a aplicat concubinei o lovitură în regiunea pieptului. La scurt timp, femeia în vârstă de 69 de ani a decedat.
Ulterior, bărbatul a mers la vecini, solicitând acestora să apeleze Poliția și Ambulanța, declarând că victima și-a aplicat lovitura desinestătător. Totuși, în cadrul ședinței de judecată, procurorii au reușit să demonstreze vinovăția bărbatului.
La fel, prin decizia instanței, bărbatul este obligat să achite în beneficiul statului 17 918 lei drept cheltuieli de judecată.
Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bălţi în termen de 15 zile.