Scade numărul de copii plasați în instituțiile rezidențiale
Numărul de copii plasați în instituțiile rezidențiale din țară scade, iar numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale încadrați în instituțiile de învățământ general crește. Numărul total de copii din instituțiile de tip rezidențial s-a micșorat anul trecut de la circa 800 la peste 600, iar numărul copiilor care se află în serviciul de tip familial este practic de trei ori mai mare față de numărul copiilor care se află în instituții de tip rezidențial. Datele au fost prezentate în contextul lansării rezultatelor unui studiul tematic global cu privire la corelația dintre educație și îngrijirea copiilor în instituții rezidențiale, transmite IPN.
Unul dintre obiectivele urmărite în cadrul cercetării realizate de Fundația internațională Lumos, care a vizat Republica Moldova, se referă la modul în care reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copilului a interferat cu dezvoltarea educației incluzive, dar și la măsura în care strategiile, programele, precum și bunele practici de educație incluzivă și dezinstituționalizare au contribuit la gestionarea fluxului de copii refugiați din Ucraina.
Necesitatea de a continua procesul de reformare a instituțiilor rezidențiale rămase încă active este una din recomandările studiului prezentat. De asemenea, se recomandă revizuirea formulei de finanțare per copil în instituțiile de învățământ general, asigurarea dezvoltării serviciilor integrate de asistență a copiilor în școlile generale, dar și elaborarea și punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare a educației incluzive timpurii.
Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerul Educației, a spus că rezultatele studiului vor fi utile Ministerului Educației și va trasa evoluția ulterioară a educației inclusive, care e prioritate pentru Ministerul Educației. Ea a mai spus că în curând urmează a fi aprobat un nou program național privind dezvoltarea educației incluzive.
Cercetarea tematică globală cu genericul „Curbele de învățare”: corelația dintre instituționalizare și calitatea educației copiilor” a fost realizată de Fundația britanică de caritate Lumos, pe parcursul anilor 2021-2022. Lumos este o organizaţie neguvernamentală internaţională care implementează proiecte privind protecţia drepturilor copilului.