Când revine Wizz Air în R.Moldova. Nicu Popescu: Subiectul a fost discutat în marja Summitului CPE
Guvernul R.Moldova și cel al Ungariei se pronunță pentru redeschiderea curselor operate de compania maghiară Wizz Air. Acest subiect a fost discutat în marja Summitului Comunității Politice Europene desfășurat recent în R.Moldova. În prezent autoritățile poartă discuții, de această chestiune ocupându-se prim-ministrul Dorin Recean. Despre aceasta a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene , vicepremierul Nicu Popescu la emisiunea „În Profunzime” de la PRO TV Chișinău.
Popescu a subliniat că din cauza bombardamentelor Federației Ruse în Ucraina, există companii care nu mai operează zboruri spre Chișinău. Vicepremierul a subliniat că o prioritate pentru acest an este achiziționarea unui radar cu sprijinul UE pentru detectarea unor eventuale pericole la adresa securității țării.
„Pentru acest an prioritatea noastră este achiziția unui radar, cu sprijinul Uniunii Europene și acest lucru a devenit mult mai necesar și urgent din cauza bombardamentelor brutale ale Federației Ruse din Ucraina. Din cauza bombelor rusești care au traversat spațiul aerian, avem probleme cu companiile aeriene care nu mai zboară la Chișinău și incertitudine în domeniul afacerilor, planificarea vacanțelor. Foarte mulți cetățeni mi s-au plâns că în condițiile în care Wizz Air nu mai zboară, companiile turistice nu își pot planifica vacanțele din cauza bombelor rusești”, a declarat Popescu.
Vicepremierul a menționat că în prezent, autoritățile de la Chișinău poartă discuții cu compania Wizz Air precum și cu alte companii internaționale pentru a le convinge să vină pe piața aeriană din R.Moldova.
„Noi avem o discuție cu Wizz Air. Acum, aproximativ 10 zile, ministrul de externe maghiar a fost la Chișinău. Am discutat în foarte multe detalii inclusiv am declarat în conferința de presă că atât Guvernul R.Moldova cât și Guvernul maghiar sunt pentru redeschiderea curselor. Dl prim-ministru Dorin Recean se ocupă de acest subiect. Acest subiect a fost discutat și în marja summitului. Suntem foarte cointeresați și vom face tot posibilul ca să aducem în R.Moldova cât mai multe companii. Discutăm cu Wizz Air, dorim să atragem Ryanair și alte companii. Singura modalitate pe care o putem face e să ne așezăm cu toate aceste companii la discuții, să le convingem că dacă pot zbura alte companii, pot ateriza peste 40 de lideri europeni, spațiul nostru este asigurat”, a detaliat Popescu.
În context, oficialul a ținut să sublinieze că revenirea Aeroportului Internațional din Chișinău în gestiunea statului va permite atragerea mai multor companii pe piața aeriană din R.Moldova.
Amintim că din 14 martie compania maghiară Wizz Air și-a suspendat toate zborurile din R.Moldova invocând motive de securitate.