Și-a aflat pedeapsa. Individul de 26 de ani care a atacat violent mai multe persoane în Capitală, condamnat la 15 ani de detenție
Un tânăr de 26 de ani, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru infracțiuni de tâlhărie, jaf și huliganism. Potrivit sentinței, învinuitul își va ispăși pedeapsa în penitenciar de tip închis.
Potrivit materialelor cauzei, în luna august a anului trecut, inculpatul, în timp ce afla în apropierea cinematografului ,,Flacăra” din capitală, a lovit cu piciorul în spate și cu pumnul în față un bărbat cu care intrase în conflict. Câteva persoane din preajmă au intervenit, iar agresorul a plecat de la fața locului. La scurt timp, însă, a revenit și s-a apropiat din nou de partea vătămată. De această dată, inculpatul, cu un ciob de sticlă, i-a aplicat victimei o lovitură în regiunea lateral-stângă a gâtului, cauzîndu-i acestuia leziuni.
„Conform concluziilor raportului de expertiză, se califică ca vătămare corporală ușoară”, precizează Procuratura..
În aceeași zi, pe strada Ștefan Neaga din Capitală, individul a atacat o femeie, aplicându-i multiple lovituri cu pumnii în regiunea feței, și i-a sustras telefonul în valoare de 5 mii de lei.
„Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală, i-a fost cauzată contuzia ochiului stâng gradul IV manifestată prin plagă penetrantă sclerală cu prolabarea irisului și pierderea cristalinului, care au condiționat pierderea acuității vizuale a ochiului stâng până la 0,01, și se califică ca vătămare corporală gravă”, precizează procurorii.
Șirul infracțiunilor, din nefericire, au avut continuitate în sectorul Buiucani. Inculpatul, având în mână o bucată de lemn înțepător, a intrat într-o farmacie, a îmbrâncit farmacista și a sustras din aparatul de casă 12 mii de lei.
În fața instanței, inculpatul a pledat nevinovat.