Geniștii Armatei Naționale îi vor instrui pe militarii ucraineni la identificarea și nimicirea obiectelor explozive
Specialiști din cadrul Batalionului de Geniu „Codru” îi vor instrui pe colegii lor din Forțele Armate ale Ucrainei în domeniul identificării și nimicirii obiectelor explozive. Acțiunile vor avea loc în cadrul unui training care se va desfășura la Centrul de excelenţă EOD (geniu) al Armatei Naționale.
„Cursul de instruire este organizat în contextul asistenței umanitare oferite specialiștilor ucraineni pentru obținerea abilităților necesare în curățarea terenurilor de obiecte explozive, urmare a războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării.
Instruirea are drept scop și prevenirea cazurilor de rănire sau deces în rândul populației din Ucraina în urma exploziei unor obiecte rămase în sol.
Cursul va dura patru săptămâni și va cuprinde atât ședințe teoretice, cât și practice.