În ultimele 24 de ore, 28 de cetățeni străin au primit refuz de autorizare a trecerii frontierei de stat, pe sensul de intrare în Republica Moldova. Fluxul de persoane a constituit 52.294 traversări, cele mai multe fiind înregistrate pe sensul de ieșire din țară – 28 275 traversări persoane. Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 29 246, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 23 048. Datele au fost furnizate de serviciul de presă al Inspectoraului General al Poliției de Frontieră (IGPF).

În același interval, cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 27 951 traversări, la granița moldo - ucraineană fiind înregistrate 15 392 treceri și alte 8 951 traversări - frontiera aeriană.

Potrivit inspectorilor de frontieră, cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi: PTF Leușeni – 10 296 traversări persoane; PTF Aeroportul Internațional Chișinău - 8 951 traversări persoane; PTF Sculeni – 6 670 traversări persoane; PTF Otaci – 4 708 traversări persoane; PTF Cahul - 3 822 traversări persoane; PTF Giurgiulești-Galați - 3 411 traversări persoane.

Precum menționează IGPF, în noul punct de trecere a frontierei Leova-Bumbăta au fost înregistrate 76 traversări persoane, dintre care 48 treceri pe sensul de ieșire din țară și alte 28 - pe intrare.

Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 13 617 treceri ale cetățenilor Ucrainei, dintre care 6 812 - pe sensul de intrare în R. Moldova. 2 303 au constituit trecerile minorilor ucraineni. 

IGPF reamintește călătorilor despre faptul că, înainte de a porni la drum, e recomandabil să consulte Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau să verifice online situația din punctele de trecere (http://border.gov.md/camere-web).