Un bărbat de 51 de ani din raionul Dondușeni  riscă până la 10 ani închisoare și amendă de până la 117.500 de lei. Acesta a fost trimis pe banca acuzaților pentru șantajarea cu poze intime și violarea fostei nurori.

Potrivit datelor din dosar, totul s-a întâmplat într-un oraș din Germania, când tânăra a venit să-i aducă o parte din banii pe care suspectul îi cerea prin șantaj.

În luna iulie a anului trecut, bărbatul, care se afla în acel moment în Germania, a estorcat de la tânăra de 30 de ani, suma de 2000 de euro sub pretextul unei presupuse datorii. Fata locuia în același oraș german și era șantajată cu publicarea unor imagini cu caracter intim. Individul i-a spus fetei că este gata să uite de datorie, dacă aceasta va face sex cu el și va accepta să-i transmită poze intime, asigurând-o că nu le va răspândi. Victima s-a dus la domiciliul bărbatului și i-a transmis o parte din banii ceruți, 700 de euro. Acela a fost momentul în care bărbatul a constrâns-o fizic și a forțat-o să facă sex, momentul fiind filmat pe ascuns.

La sfârșitul anului trecut, victima a revenit în Republica Moldova și a sesizat poliția. În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală întreprinse, agresorul a fost reținut în timp ce încerca să părăsească hotarele țării.

Precum se mai precizează în comunicatul Procuraturii, femeia cu vârsta de 30 de ani este din Edineț și are doi copii cu feciorul inculpatului, de care divorțase cu aproximativ jumătate de an în urmă. Fostul socru din Dondușeni o fotografiase nud, pe ascuns, prezumptiv în perioada în care locuiau de comun, ca familie extinsă, pentru ca ulterior s-o șantașeze.

Potrivit procurorilor PCCOCS, bărbatul fusese condamnat anterior în alte două cazuri, în raport cu alte victime, cu suspendarea executării pedepsei cu închisoarea - pentru vătămare corporală, precum și pentru furt.

111