VIDEO // Un bătrân din Sîngerei, snopit în bătaie și jefuit de doi tineri. Indivizii i-au luat chiar și carnetul de pensionar
Doi tineri de 23 și 27 de ani, originari din raionul Telenești, ar putea ajunge după gratii, după ce au intrat într-o locuință din raionul Sîngerei, au bătut cu cruzime proprietarul, iar la plecare au sustras unele documente, dar și mijloace bănești.
„La 9 decembrie anul trecut, aceștia ar fi pătruns într-o casă din raionul Sîngerei și după ce au solicitat unui bărbat de 64 de ani suma de 500 de euro, l-au atacat, aplicându-i multiple lovituri cu pumnii și picioarele în regiunea capului și în alte părți ale corpului. Ulterior, suspecții au sustras de la victimă 1.100 de lei, buletinul de identitate și carnetul de pensionar”, precizează poliția.
Prin urmare, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, unde au depistat probe concludente cu privire la comiterea infracțiunii.
Unul dintre suspecți, agresorul de 23 de ani, a fost reținut.
Celălalt deocamdată nu a fost găsit.
Pentru ilegalitățile comise, cei doi riscă închisoare de la 6 la 10 ani.