Accident teribil la Ghidighici // O mamă şi un bebeluș au decedat, după ce maşina a fost lovită de un BMW, condus de un şofer băut
Un accident teribil s-a produs în seara zilei de ieri, 9 iunie, în comuna Ghidighici. Poliția a fost sesizată în jurul orei 22:35, despre producerea unui grav accident rutier, soldat cu decesul a 2 persoane.
Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, s-a stabilit preliminar că un BMW, condus de un bărbat de 34 de ani care a pierdut controlul asupra volanului s-a ciocnit violent într-o Skoda, condusă de un tânăr de 25 de ani.
În urma impactului, din Skoda la locul accidentului rutier au decedat mama de 32 de ani si fetița de 7 luni, iar barbatul și celălalt copil de 4 ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Fiind testat cu aparatul Drager, s-a constatat că șoferul BMW-ului era în stare de ebrietate la volan. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.