Un apartament din Bălți, cuprins de flăcări. Proprietarul, transportat la spital cu multiple arsuri
Un bărbat din mun.Bălți a ajuns la spital cu arsuri de gradul II și III pe circa 44% din suprafața corpului ca urmare a unui incendiu produs în apartamentul acestuia. Cazul a avut loc în seara zilei de luni, 12 iunie.
Potrivit IGSU, organele specializate au fost alertate în jurul orei 22:25, precum că un apartament dintr-un bloc de locuit este cuprins de flăcări. Imediat, la fața locului au fost îndreptate două echipaje de salvatori și pompieri.
Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței cu suprafața de 48 metri pătrați. Angajații IGSU au reușit să evacueze proprietarul din interiorul apartamentului. Imediat, acesta a fost preluat de Serviciul asistență medicală urgentă și transportat la spitalul municipal, pentru îngrijiri de rigoare. La scurt timp, incendiul a fost localizat și lichidat.
Un alt incendiu s-a produs seara în sectorul Ciocana din capitală. Conform datelor prezentate de IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 22:21. Potrivit primelor informații, a fost observat fum dens de la etajul 7 a unui bloc de locuit de pe strada Alecu Russo.
La fața locului au fost alertate patru echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că arde o debara cu suprafața de 2 metri pătrați. Pentru a evita intoxicarea oamenilor cu produsele de ardere, salvatorii au aerisit scara blocului și au evacuat de la etajele superioare, 2 femei și un copil. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit.