Un bărbat a ajuns la spital, după ce mașina la volanul căreia se deplasa pe un drum din raionul Telenești s-a izbit într-un parapet. Potrivit imaginilor de la fața locului, mijlocul de transport a fost grav avariat.

Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către Elena Băetrău, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Telenești.

Accidentul a avut loc marți, 13 iunie, în jurul orei 16:00. Preliminar, șoferul unui camion care deservea magazine alimentare, din motive necunoscute a pierdut controlul asupra volanului și a intrat cu autovehiculul în parapetul de pe marginea carosabilului, a comunicat ofițerul de presă.

Potrivit poliției, șoferul a fost preluat de ambulanță, fără a se preciza în ce stare se afla acesta. Totodată, potrivit notei informative, alte persoane nu au suferit în urma impactului.