Descinderi în nordul țării. Alți doi bărbați sunt suspectați de organizarea migrației ilegale
Oamenii legii au efectuat percheziții în raionul Ocnița, la domiciliile a doi bărbați, suspectați de organizarea migrației ilegale a șase cetățeni ucraineni. Aceștia erau „ajutați” să ajungă ilegal în R. Moldova, ca zonă de tranzitare, pentru ca ulterior să poată pleca în alte țări.
În rezultatul descinderilor, au fost depistate și ridicate două mijloace de transport, utilizate în transportarea clienților, dar și alte obiecte ce ar servi ca probe în cadrul cauzei penale.
Precum precizează IGPF, pentru serviciile lor, care constau în preluarea și cazarea ucrainenilor, ulterior transportarea acestora cu scopul părăsirii teritoriului R. Moldova, bănuiții au primit de la străini câte 5 mii de dolari pentru persoană.
În continuare sunt întreprinse măsuri procesuale în vederea documentării și atragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate în acțiunea ilegală.