Două companii nu și-au primit un total de peste 500 de mii de lei, după ce ar fi vândut peste 125 tone de semințe de floarea soarelui unor indivizi care le-ar fi propus un preț mai avantajos decât cel de piață. În cadrul investigațiilor, s-a stabilit că „cumpărătorii” ar fi, de fapt, foști pușcăriași care-și înființaseră propria companie.

Precum comunică oamenii legii, ambele companii prejudiciate sunt din Chișinău și au încheiat contracte cu persoanele investigate. În luna mai, cumpărătorii au trimis camioanele să preia semințele și au mințit că au transferat banii, afirmând că reținerea mijloacelor bănești e o operațiune bancară care nu va dura mult.

În calitate de bănuit, este investigat un bărbat de 30 de ani, administratorul companiei care ar fi cumpărat produsele, precum și una din persoanele cu vârsta de 31 de ani care stă în spatele acestor escrocherii.

Cel din urmă este un fost deținut pentru omor, tâlhărie și escrocherie al penitenciarului din Taraclia. După eliberarea din penitenciar, acesta a fost reținut de Poliție, iar la solicitarea procurorilor PCCOSC a fost readus în detenție pentru 30 de zile, în Penitenciarul nr. 13-Chișinău pentru investigarea obiectivă a dosarului.  La rândul său, fostul deținut a comunicat cu un alt fost coleg de penitenciar la subiectul escrocheriei pe care ar fi comis-o. Mai exact, învinuitul l-a rugat pe fostul coleg să primească și să transmită sume de bani care ar fi provenit din achitările celor două companii înșelate, care au rămas și fără bani și fără cele peste 125 tone de semințe de floarea soarelui”, precizează Poliția.

Administratorul companiei care a cumpărat produsele a comunicat anchetatorilor despre faptul că a fost contactat telefonic de către un cunoscut al unui prieten, despre cum i s-au promis banii și despre oferta pe care a acceptat-o.

Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor pe caz, dar și în vederea identificării tuturor persoanelor implicate.

În context, oamenii legii îndeamnă comercianții să dea dovadă de mai multă prudență atunci când intenționează să inițieze tranzacții.