Asociația Forța Fermierilor a anunțat reluarea protestelor agricultorilor după ce ”din nou au fost duși în eroare de către autorități”. Potrivit unui comunicat, negocierile promise de Guvern așa și nu au mai avut loc pe parcursul săptămânii curente, așa că fermierii au decis în cadrul Consiliului de azi că vor ieși la manifestări lunea viitoare, pe 19 iunie.

Începând de luni, 19 iunie, o parte din agricultori se vor deplasa înspre capitală cu tehnica agricolă. Fermierii din alte raioane vor ieși în acea zi la traseele naționale. Graficul final de pornire din raioane la Chișinău, precum și lista drumurilor, pe care se vor amplasa fermierii-protestatari, vor fi comunicate pentru mass-media luni dimineață. Pentru săptămâna viitoare, Forța Fermierilor a depus toate documentele necesare la administrațiile publice locale pentru acțiuni de protest, inclusiv pentru marșuri cu tehnică agricolă în jurul Guvernului, Parlamentului și Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare” se menționează într-un comunicat.

Fermierii și-au cerut scuze de la cetățeni pentru eventualele incomodități în trafic, dar agricultorii, ”abandonați și mințiți de autoritățile abilitate timp de un an”, sunt extrem de revoltați și fermi în apărarea dreptului lor la supraviețuire economică. 

Totodată, Forța Fermierilor susține că a fixat mai multe tentative ale unei grupări politico-criminale de a adera la mișcarea sa civică și de a trage dividende politice din protestele fermierilor.

Declarăm tranșant că orice încercare de a interveni cu acțiuni politice în manifestațiile agricultorilor va fi curmată din start. Orice provocator politic va fi imediat denunțat poliției. Mizăm la colaborare eficientă cu organele, care asigură ordinea publică, și tradițional suntem absolut deschiși față de presa națională și internațională” se conchide în comunicat.