Peste 1260 de unități de sânge și plasmă au fost recoltate în urma acțiunii de donare a sângelui „Donează sânge, salvează vieți!”, care a fost organizată la data de 14 iunie, când este marcată Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, anunță Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, citat de IPN.

„Sângele donat este un dar neprețuit pentru numeroasele persoane care luptă pentru a vedea răsăritul de soare, care au suferit un accident, care au nevoie de o intervenție chirurgicală sau de un transplant de organe”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Anterior, ministra sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că pe parcursul unui an se înregistrează peste 120 de mii de transfuzii de sânge, pentru care e nevoie de minim 70 de mii de oameni. Datorită donatorilor voluntari de sânge și componente sanguine, Republica Moldova poate spune că deține rezerva necesară de sânge pentru a interveni în orice situație de risc în care e nevoie de sânge.

Pot dona sânge persoanele care au atins vârsta de 18 ani, au peste 50 de kilograme și au o stare de sănătate bună.