Protestul fermierilor // Maia Sandu, după întrevedere cu agricultorii: Toate instituțiile statului sunt în căutarea unor soluții
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere în dimineața zilei de astăzi, cu reprezentanții agricultorilor care se află în a treia zi de proteste în centrul capitalei. Șefa statului a menționat că toate instituțiile statului responsabile de domeniul agriculturii sunt în căutarea unor soluții realiste și viabile pentru susținerea producătorilor agricoli.
Părțile au discutat despre principalele probleme cu care se confruntă fermierii din R. Moldova. Contextul și efectele crizelor în lanț, inclusiv energetice și de securitate, au generat costuri crescânde pentru producătorii agricoli.
Anterior, după întrevederea cu președintele țării, președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, a spus că a rămas nedumerit de informațiile obținute. Și asta pentru că premierul și ministrul Agriculturii ar fi declarat ieri că au obținut acordul partenerilor europeni cu referire la alocarea de fonduri pentru ajutorul agricultorilor din R. Moldova.