Încă un moldovean, documentat pentru organizarea migrației ilegale. Suspectul acționa de comun cu persoane din Ucraina
Încă un moldovean, suspectat de organizarea migrației ilegale a ucrainenilor, a ajuns pe mâna oamenilor legii. În urma investigațiilor, a fost stabilit locul aflării bănuitului. Acesta a fost escortat joi, 22 iunie, la organul de urmărire penală al Direcției regionale Est, fiind audiat în calitate de bănuit asupra circumstanțelor cazului dat. Precum informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, suspectul ar fi membru al unui grup infracțional, specializat în organizarea migrației ilegale.
Ofițerii de investigații în comun cu procurorii au stabilit că, în perioada anilor 2022-2023, un grup de persoane din Ucraina și R. Moldova, au organizat migrația unor bărbați ucraineni, peste frontiera moldo-ucraineană.
Membri grupării aveau roluri bine determinate în ceea ce privește preluarea și transportarea ilegală a cetățenilor de pe teritoriul Ucrainei pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv a regiunii transnistrene.
Pentru „prestarea” serviciilor, membrii grupării pretindeau la sume ce variau între 3 mii și 5 mii de dolari, precizează IGPF.
Precum se mai arată în comunicatul instituției, membrii grupului infracțional specializat în organizarea migrației ilegale de pe teritoriul Ucrainei, urmează a fi anunțați în căutare.