Primul ministru, Dorin Recean, i-a îndemnat pe tinerii, care vor face stagii în instituțiile guvernamentale, să fie mai ambițioși și mai implicați, pentru ca împreună cu angajații Guvernului să reușească modernizarea R. Moldova.

Asemenea declarații au fost exprimate în cadrul evenimentului de lansare a Programului comun de stagii al Guvernului Republicii Moldova și al Uniunii Europene, aflat la cea de-a doua ediție.

Șeful Executivului a subliniat că lucrul în sectorul public implică multă dedicație și responsabilitate, iar funcționarii publici contribuie zi de zi la modernizarea țării și realizarea parcursului european.

Este simbolic că avem această întâlnire astăzi, la un an de la obținerea statutului de țară candidată pentru integrarea în Uniunea Europeană. Vă îndemn să fiți ambițioși și să contribuiți, împreună cu noi, la transformările necesare pentru a aduce Europa acasă, în Republica Moldova”, a spus Dorin Recean.

La ceremonia festivă de deschidere au mai participat secretarul general al Guvernului, Artur Mija, șefa Secției operațiuni din cadrul Delegației Uniunii Europene, Magdalena Mueller-Uri, precum și oficiali de la ministere.

Sper că mulți dintre voi veți deveni funcționari publici competenți și motivați. UE este încântată să susțină asemenea inițiative care aduc tineri entuziaști în administrația publică în acest moment crucial, când e nevoie de multe forțe pentru a aduce Republica Moldova cât mai curând în marea familie europeană”, a menționat Magdalena Mueller-Uri.

În discuția cu tinerii stagiari, secretarul general al Guvernului i-a încurajat să profite de oportunitatea oferită pentru a obține cât mai multe abilități practice, pentru a avea, ulterior, un rol de bază în procesul de integrare a țării în Uniunea Europeană.

Menționăm, că timp de două luni, 30 de tineri: studenți, masteranzi și absolvenți ai universităților din țară și de peste hotare, vor face stagii în instituțiile statului.  

Programul oferă tinerilor posibilitatea de a obține competențe care le vor crește șansele de angajare, dar și o imagine din interior a activităților și responsabilităților administrației publice. Stagiarii vor lucra împreună  cu funcționarii publici, fiind ghidați de către Înalții Consilieri ai Uniunii Europene și vor primi o bursă lunară, programul fiind integral finanțat de Uniunea Europeană.

Lansarea Programului a fost precedată de o campanie amplă de informare, desfășurată în patru dintre cele mai mari universități din țară, dar și în mediul online pentru studenții moldoveni din diasporă. Programul se realizează în baza Memorandumului de Înțelegere, semnat de către Guvernul Republicii Moldova, Consiliul Rectorilor și Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene. Detalii despre Program, criteriile de selectare, procedura de depunere a dosarelor sunt disponibile la https://www.eu-advisers.md/ro/internship/