Mai mulți demnitari de stat, profesori universitari, miniștri și studenți au participat la cea de-a doua ediție a Forumului „Profesiile Viitorului”, în cadrul căruia au fost trecute în revistă ultimele evoluții în modernizarea universităților din țară.

La forum au fost prezentate noi oferte educaționale la trei universități: programele de licență în Animație la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) și la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), dar și programul de master în Inovații și Leadership în Educație prin Tehnologii Informaționale la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (UPSC). Au fost abordate și oportunitățile de angajare a tinerilor pe piața muncii în industriile creative și a Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC).

În acest sens, ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală și-a exprimat convingerea că meseriile de viitor devin din ce în ce mai importante pentru țara noastră. Astfel, Ministerul Educației și Cercetării are ca prioritate modernizarea sistemului de învățământ și sporirea calității educației pentru toți tinerii din Republica Moldova, care pot contribui la dezvoltarea sustenabilă a societății.  

„Este foarte important să creăm condiții bune de studii, să atragem cât mai mulți tineri în instituțiile de învățământ din țară și să creștem noi generații pregătite pentru un viitor al inovațiilor. Toate procesele lansate de minister, în colaborare cu instituțiile din țară contribuie la autenticitatea studiilor pe piața muncii. Vom continua eforturile în educație pentru ca universitățile noastre să devină competitive pe plan internațional. Mulțumesc cadrelor didactice care vin cu inovații, astfel asigurând resurse umane necesare pentru dezvoltarea țării”, a menționat ministrul Anatolie Topală. 

În cadrul evenimentului au fost prezentate oferte noi de studii, s-a discutat despre programele de licență în animație, game design și producție multimedia, lansate anul trecut. Evenimentul a reunit oficiali, profesori interesați de direcțiile inovații și tehnologii în educație, precum și absolvenți ai liceelor din Republica Moldova.   

În cadrul forumului, au fost expuse lucrările studenților din primul an de studii, care au reflectat competențele obținute, precum și complexitatea programelor. Totodată, tinerii interesați de noile specialități au făcut un schimb de opinii cu profesioniștii din industrie, mentori, profesori și cu actuali studenți ai programelor de licență.

Profesiile viitorului pot fi studiate la Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (UPSC) și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP).

Forumul „Profesiile Viitorului” este organizat de Asociația Companiilor de Creație din Moldova (COR), în parteneriat cu UTM, USM, UPSC, AMTAP și Mediacor, sub egida Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Culturii, cu susținerea Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.