FOTO // Prăpăd la Ceadîr-Lunga. Inundațiile au distrus zeci de case și gospodării. Reacția autorităților
Inundațiile au făcut prăpăd în orașul Ceadîr-Lunga, după ce în duminica de 25 iunie a plouat puternic. Zeci de case și gospodării au fost afectate, iar mai multe familii au fost nevoite să se evacueze, scrie Gagauzinfo.MD.
Potrivit datelor preliminare, opt apartamente au fost inundate, sistemul de canalizare din unele sectoare s-a înfundat cu nămol, iar zeci de grădini, beciuri și pivnițe s-au umplut cu apă.
În acest sens, primarul de Ceadîr-Lunga, Anatoli Topal, susține că apa a curs de pe câmpuri – în direcția satelor Gaidar și Baurci. Potrivit lui, în perioada 26-30 iunie, gunoiul caselor de locuit nu va fi evacuat deoarece toate resursele umane și tehnica sunt direcționate spre curățarea orașului de mâl și lichidarea consecințelor ploilor.
„Rog oamenii să se abțină de la folosirea apei în scopuri alimentare, asta în timp ce specialiștii de la „Apă Termo” fac cercetări în privința calității apei arteziene”, a scris Anatoli Topal. Mesajul primarului vine după ce în fântâna arteziană din zona „Sovhoz” ar fi pătruns ape murdare.
În acest sens, autoritățile anunță că vor oferi cetățenilor apă potabilă în zilele de luni între orele: 17:00 - 19:00, precum și în zilele de vineri în perioada orelor 17:00 - 19:00.
La moment, autoritățile din Ceadîr-Lunga au inițiat o comisie, care va înregistra și vor calcula toate daunele produse de inundații.