Unele grădinițe din Chișinău și-ar putea sista parțial activitatea. Șeful adjunct al DGETS vine cu precizări
Pe parcursul verii, aproape jumătate din cele 144 de grădinite din municipiul Chișinău și-ar putea sista parțial activitatea, pentru efectuarea lucrărilor de reparații, igienizare, dezinsecție și salubrizarea teritoriului. În această perioadă, micuții vor fi direcționați spre alte grădinițe, amplasate în apropiere.
Despre acesta a comunicat șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport (DGETS)a municipiului Chișinău, Andrei Pavaloi.
Potrivit conducerii Direcției generale educație, tineret și sport a capitalei, un alt motiv al închiderii unor grădinițe în timpul verii ar fi lipsa cadrelor.
„În această perioadă este acordat concediu anual pentru personalul instituției. În unele cazuri, cadrele pot fi înlocuite, însă dacă vorbim de instituțiile unde există un singur bucătar sau alt personal auxiliar în lipsa căruia instituția nu poate funcționa, atunci activitatea grădiniței va fi sistată pentru o perioadă”, a explicat Andrei Pavaloi.
Precum a menționat șeful adjunct al DGETS, în toate cazurile, părinții vor fi consultați și vor fi direcționați spre alte instituții de învățământ din apropiere, unde copilul va fi încadrat temporar în procesul educațional.