Breaking NEWS // (Update) Numărul vameşilor reţinuţi a ajuns la 28. Operaţiunea continuă...
(UPDATE 16:29) Până la această oră, 28 de angajaţi vamali au fost reţinuţi în urma descinderilor procurorilor anticorupţie şi CNA. Operaţiunea continuă.
(UPDATE 13:45) În urma percheziţiilor, 20 de vameşi au fost plasaţi în Izolatorul CNA pentru 72 de ore. Printre ei este şi şeful Biroului vamal Bender. Funcţionarul figurează în acelaşi dosar penal pentru corupere pasivă în cadrul căruia au fost efectuate percheziţii la posturile vamale Palanca şi Tudora.
UPDATE (10:44) 15 vameși au fost reținuți până acum de către angajații CNA și procurorii anticorupție în cadrul operațiunii de amploare desfășurate azi dimineață la posturile vamale Palanca și Tudora.
Informația a fost confirmată de ofițerii de presă ai CNA.
UPDATE (09:40) Până la această oră au fost reţinuţi opt vameşi, afirmă ofiţerul de presă al CNA - Angela Starinschi.
Operaţiunea continuă.
UPDATE (09:32) Serviciul Vamal a luat act de acțiunile desfășurate astăzi de CNA și procurorii anticorupție, precum și de reținerea mai multor colaboratori ai instituției însă comentarii privind acțiunile operative de astăzi vor fi oferite după încheierea acestora. Acțiunea de astăzi are la bază informații și materiale operative furnizate de către Direcția Securitate Internă a Serviciului Vamal, este menționat într-un comunicat al instituției.
În ceea ce privește investigația inițiată de organele de anchetă, ne abținem de la orice comentarii până ce operațiunile de astăzi vor fi integral finalizate și vom avea declarații oficiale din partea anchetatorilor. Serviciul Vamal a sprijinit atât operațiunea de azi a procurorilor anticorupție, cât și acțiunile premergătoare acesteia.
Ne exprimăm regretul pentru extinderea timpului de așteptare în cele două puncte de trecere a frontierei, provocată de o situație obiectivă. Depunem toate eforturile pentru ca în termenul cel mai scurt să fie fluidizată traversarea vămilor Palanca și Tudora. În acest sens, am dispus să fie adus personal suplimentar din alte ture și, dacă va fi nevoie, vom aduce personal și din alte subdiviziuni, precizează Serviciul Vamal.
(UPDATE 08:25) Până în acest moment au fost reţinuţi 5 vameşi, dar acţiunea este în desfăşurare. Au loc percheziţii la mai multe domicilii şi în cele două vămi. Potrivit surselor noastre este posibil ca o mare parte dintre vameşii prezenţi în cele două puncte de frontieră sa fie renţinuţi astăzi de procurorii anticorupţie.
Procurorii anticorupţie si ofiţerii CNA au descins în aceasta dimineaţă în două puncte de trecere a frontierei, Palanca şi Tudora. Ambele vămi sunt închise în acest moment de către anchetatori şi nimeni nu mai poate traversa frontiera.
La aceasta oră au loc percheziţii în cele două vămi şi la domiciliile mai multor vameşi.
Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, mai multi vameşi au fost deja reţinuţi, dar nu se cunoaşte numarul lor si nici investigaţia în baza căreia are loc operaţiunea.
Revenim cu detalii