Participanții cu cele mai bune rezultate la ”Marea Dictare Națională”, organizată pe 31 august cu ocazia Zilei Limbii Române, au fost premiați în cadrul unei ceremonii organizate de Ministerul Educației și Cercetării.

Cele cinci persoane care au primit nota ”10” la dictare au primit vouchere pentru procurarea cărților, în valoare de 2500 de lei.

Alți 57 de participanți, notați cu ”9”, au fost premiați cu două bilete la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” și două cărți din donațiile oferite de Biblioteca Națională, primite de la edituri din R. Moldova și din România care au participat la Salonul internațional de carte ”Bookfest”. De asemenea, premianții au obținut câte un voucher din partea unei librării.

Printre aceștia se numără elevi, studenți, profesori, jurnaliști, medici și cercetători științifici.

În total, peste 450 de persoane au participat la ”Marea Dictare Națională”, desfășurată pe 31 august la Chișinău. Aceștia au scris sub dictare eseul Marinei Borș, studentă la Facultatea Drept a USM, care a devenit câștigătoarea concursului de eseuri la tema ”De ce R. Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene?”.

Lucrările au fost verificate de o comisie specială, alcătuită din cinci profesori universitari, doctori habilitați și doctori în filologie. 

Prezent la ceremonia de premiere de astăzi, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a afirmat că ”Marea Dictare Națională” va deveni un eveniment tradițional, desfășurat în fiecare an, de Ziua Limbii Române.

Sper că la ediția de anul viitor vom avea cel puțin un număr dublu de participanți” a declarat Perciun.