FOTO, VIDEO // Un monument dedicat lui Alexandr Mațievski, moldoveanul ”Erou al Ucrainei”, ridicat la Tbilisi
Un monument al lui Alexandr Mațievski, moldoveanul decorat post-mortem de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, cu titlul de ”Erou al Ucrainei”, a fost ridicat în capitala Georgiei, Tbilisi. Acesta este imortalizat exact ca în ultimele momente ale vieții sale, cu țigara în dinți și cu privirea sfidătoare, înainte să fie executat cu cruzime de ocupanții ruși pentru că a spus ”Slavă Ucrainei!”.
Numele lui Alexandr Maţievski a devenit cunoscut în întreaga lume în luna martie, după ce a apărut într-o înregistrare video, care arată cum este executat de ruşi după ce le spune ”Slavă Ucrainei!”.
Російські загарбники розстріляли безбройного українського військовополоненого за слова "Слава Україні". pic.twitter.com/73Vzqsjcdn
— Українська правда ✌️ (@ukrpravda_news) March 6, 2023
Potrivit presei ucrainene, pe 30 decembrie 2022, în vecinătatea orașului Soledar, Mațievski și alți patru militari au fost luați prin surprindere de trupele ocupanților.
Mai târziu, contactul vizual și comunicarea cu ei au dispărut.
Mama lui Alexandr, fiul său Mihail și personalul militar al unității sale l-au recunoscut în videoclipul execuției.
Deschide și: VIDEO // Kievul cere o anchetă pentru imagini care arată execuţia unui prizonier ucrainean
Ultima dată când soldatul și-a sunat mama a fost pe 29 decembrie, anunțându-și aflarea pe front cu cuvintele ”Mamă, nu mă voi preda niciodată!” În zilele următoare, telefonul lui Alexandr nu a mai răspuns, iar pe 7 ianuarie a fost primit mesajul ”abonatul este din nou în raza de acoperire”.
Glavkom.UA scrie că Alexandr Mațievski s-a născut pe 10 mai 1980 la Chișinău. Aici, el a absolvit liceul și Colegiul Electrotehnic. În 2008 s-a mutat cu familia în Ucraina, în orașul Nijin, unde locuiește mama sa.
Când s-a început invazia rusă, Alexandr a mers imediat ca voluntar. Inițial, el a construit fortificații, a stat de gardă la punctul de control și a fabricat cocktail-uri Molotov.
”Un om pe care toţi ucrainenii îl vor şti. Un om care va fi pomenit pentru totdeauna. Pentru curajul său, pentru încrederea sa în Ucraina şi pentru Slavă Ucrainei!” a spus Volodimir Zelenski în ziua în care l-a decorat cu titlul de ”Erou al Ucrainei”.