Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea deputatei Marina Tauber prin care s-a solicitat controlul constituționalității articolului 160, alineat 2 din Codul Electoral. Acesta spune că termenul înregistrării domiciliului sau reședinței temporare nu poate fi mai mic de 3 luni până la data primului tur de scrutin, transmite IPN.

Autoarea sesizării susține că măsura contestată instituie un tratament diferențiat între cetățenii al căror termen de înregistrare a domiciliului/reședinței temporare este mai mic de trei luni până la data primului tur de scrutin și cei al căror termen în discuție depășește trei luni. Mai mult, Marina Tauber susține că, potrivit prevederii contestate, cetățenii care și-au schimbat domiciliul în ultimele trei luni până la primul scrutin al alegerilor locale nu vor putea vota nici în circumscripția din care face parte noul domiciliu, nici în cea a domiciliului anterior. Astfel, cetățenii vor fi lipsiți de dreptul de a alege.

Curtea observă că dispozițiile contestate le interzic cetățenilor să voteze la alegeri locale dacă și-au înregistrat domiciliul sau reședința temporară în mai puțin de trei luni anterior datei primului tur de scrutin. CC reține că prevederea în discuție instituie o măsură generală aplicabilă doar persoanelor care și-au schimbat domiciliul sau reședința în ultimele trei luni într-o altă unitate administrativ-teritorială și doar în cazul alegerilor locale.

Curtea notează că restricția stabilită de articolul 160 alin. (2) din Codul electoral reprezintă o garanție rezonabilă pentru integritatea alegerilor locale. De asemenea, ea reprezintă o măsură necesară pentru a contracara fenomenul migrației electorale care conduce la afectarea principiilor democratice în materia electorală.

Așadar, Curtea reține că interdicția de a vota la alegerile locale impusă persoanelor care și-au schimbat domiciliul sau reședința temporară în ultimele trei luni anterior datei primului tur de scrutin nu afectează substanța dreptului de vot. „Prin urmare, pe baza celor menționate supra și având în vedere, în special, jurisprudența relevantă a Curții Europene, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond”, se arată în hotărâre.

Decizia este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.