Fostul pretor al sectorului Rîșcani, Vlad Melnic, susține că edilul Ion Ceban și-ar dori să aibă la Primărie un singur partid politic, de aceea și l-ar fi demis, după ce primul ar fi refuzat să adere la Mișcarea Alternativa Națională (MAN), condusă de primar.

În cadrul unui briefing de presă, Vlad Melnic a declarat că motivul eliberării sale din funcție ar fi anume respingerea propunerii de aderare la MAN, precum și campania electorală.

Domnul primar vrea ca la Primărie să fie un singur partid politic. Eu și echipa mea am lucrat fără careva apartenențe politice. Îmi pare rău ca Domnul primar nu a găsit două minute ca să mă invite la el in cabinet și să-mi explice care este situația reală, unde a fost greșeală sau unde nu a fost găsit numitorul comun. Înțeleg ca suntem în pragul campaniei electorale. Înțelegând că eu nu am vrut să fac parte din echipa partidului politic MAN, acesta cred că a și fost motivul real al demiterii mele”, a spus Melnic.

Fostul pretor afirmă că în cei patru ani de activitate a încercat, împreună cu echipa pe care a condus-o, sa facă față provocărilor, dar și a reușit să realizeze mai multe obiective.

Prin intermediul consilierilor municipali, din care a făcut parte și „deja” proeropeanul nostru domnul primar Ion Ceban erau realizate probleme cronice, soluționate diferite situații complicate. Pe parcursul a patru ani am realizat multe lucrări în sector. Au fost restabilite aproape toate parcurile din sectorul Rîșcani – parcul „Dumitru Rîșcanu”, parcul de la Mezon, parcul Afgan, parcul de pe srtrada Kiev, aleea Grigore Vieru, scuarul Zaikin și multe alte zone unde au fost instalate terenuri de joaca, de sport. De asemenea, multă lucrări au fost realizate în școli și grădinițe. Un mare succes am avut atunci când D-l primar a acceptat propunea mea de a restabili bd. Moscovei, împreună cu zonele verzi și sistemul de irigare. Tot la inițiativa mea, și cu ajutorul Guvernului și Parlamentului, a fost restabilită și Primăria, și strada Albișoara, unde banii au fost alocați din buget”, a mai spus Vlad Melnic.

Totodată, acesta a remarcat schimbările întreprinse în cartierul Poșta Veche, unde, precum afirmă fostul pretor, de ani de zile, „nu s-a făcut nimic”.

Astăzi avem restabilite zonele pietonale și parcul”, a menționat Melnic.

În încheierea discursului său, fostul pretor s-a adresat cetățenilor sectorului Rîșcani, cu mesajul de mulțumire pentru apreciere și încredere. Totodată, acesta și-a cerut scuze pentru cazurile în care nu a putut interveni.

Vreau sa cer scuze persoanelor cărora nu le-am putut oferi ajutor. Poate, nu era în competența mea sau a Preturii sectorului Rîșcani sau a echipei pe care o conduceam”, a spus Vlad Melnic.

Amintim că luni, 11 septembrie, în cadrul ședinței operative a Primăriei, Ion Ceban a anunțat numirea în funcție a unui nou pretor al sectorului Rîșcani. 

Deschide și: Chișinău // Sectorul Rîșcani are un pretor nou

Ulterior, după ce edilul l-a eliberat din funcție, fostul pretor al sectorului Rîșcani al capitalei, Vlad Melnic, l-a amenințat cu judecata pe primarul general, Ion Ceban.

Deschide și: Fostul pretor al sectorului Rîșcani susține că a fost dat afară pentru că a refuzat să adere la MAN-ul lui Ion Ceban: Asta mi s-a cerut