Ministrul Dezvoltării Economice s-a întâlnit cu reprezentanții unui operator avia low-cost: Un prim pas în direcția unei viitoare colaborări
Foto:
Ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții companiei low-cost Eurowings, parte a grupului Lufthansa, pentru a discuta posibilitățile de extindere a zborurilor accesibile din și spre Chișinău.
”Suntem conștienți de impactul costurilor ridicate ale zborurilor și că cetățenii noștri, atât cei de acasă cât și din diaspora, se sufocă de la aceste tarife. Scopul principal este să analizăm posibilitățile de colaborare și beneficiile pe care Eurowings le poate aduce cetățenilor Republicii Moldova. În contextul actual, înțelegem cât de important este să se țină cont de costurile pe care oamenii le pot suporta” a declarat Alaiba într-o postare pe Facebook.
Potrivit lui, deși deciziile în domeniul aviației sunt complexe și durează uneori mai mult decât și-ar dori, autoritățile sunt determinate să lucreze cu cât mai multe companii aeriene pentru a oferi soluții, iar această întâlnire este un prim pas important în direcția unei viitoare colaborări.