Un accident rutier s-a produs noaptea trecută la intersecția bd. Gagarin cu bd. Decebal din sectorul Botanica al capitalei, cu implicarea a trei mijloace de transport. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către ofițerul de presă al Direcției de Poliție a mun.Chișinău, Natalia Stati.

Conform sursei citate, oamenii legii au fost alertați în jurul orei 22:54 despre un accident cu implicarea unui autobuz și a două automobile. Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției.

Ajunși, polițiștii au stabilit că în accident sunt implicate un autobuz municipal de rută, de marca Isuzu, condus de un bărbat de 62 ani, un BMW la volanul căruia se afla un bărbat de 30 ani și un Renault, condus de un bărbat de 36 ani. Din informația preliminară, în urma impactului nu au fost raportate victime.

Totodată șoferul automobilului Renault prezenta suspiciuni și a fost condus la dispensar, unde i-au fost prelevate probe biologice pentru a stabili dacă acesta s-a urcat la volan în stare de ebrietate ori sub influența substanțelor interzise.

Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.