FOTO // Un automobil a luat foc în timp ce se deplasa pe o stradă din capitală. Polițiștii au intervenit cu stingătoare
Un automobil a luat foc în timp ce se deplasa pe strada Calea Orheiului din capitală. Aflați în preajmă, pentru lichidarea incendiului au intervenit două echipaje a Poliției.
Potrivit IGP, în timp ce se aflau în misiune, polițiștii au observat un automobil de marca „Mazda” care a luat foc din mers. Din motivul că acesta prezenta un pericol imens în trafic, deoarece era reutilat cu gaz, iar în portbagaj se mai aflau câteva butelii cu gaz lichefiat, polițiștii au intervenit imediat cu stingătoarele din automobilele de serviciu și au chemat colegii de la IGSU.
Totodată, transportul a fost redirecționat astfel ca să fie evitat pericolul pentru participanții la trafic.
La scurt timp, pompierii au reușit localizarea incendiului, iar polițiștii au redeschis circulația în ambele direcții.