Specialiștii Bombteh ai poliției naționale anunță că au detonat cu success componenta cu explozibil a rachetei prăbușite în lacul Hârbovăț, raionul Anenii Noi. Acest lucru s-a întâmplat cu puțin timp înainte de publicarea acestui articol.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Interne, specialiștii hidrotehnici au evacuat apa din lacul Hârbovăț, pentru ca intervenția să fie operată în siguranță.

„Echipa de pirotehnicieni a Poliției naționale a analizat situația operațională timp de mai multe ore pentru a identifica soluția optimă de înlăturare/detonare a explozibilului, care se găsea pe fundul lacului”, ne anunță reprezentanții forțelor de ordine.

Autoritățile au confirmat că resturile provin de la o rachetă aeriană, urmând ca specialiștii să identifice tipul și proveniența fabricației acesteia.

Ieri, localnicii din Hârbovăț au anunțat autoritățile că în lacul din apropiere au observat unele componente care puteau proveni de la o rachetă, care este posibil să se fi prăbușit în acea zonă. În acest sens, Ministerul Afacerilor Interne a întreprins măsuri speciale de protecție a lacului Hârbovăț, urmare a resturilor de rachetă descoperite în urmă cu o zi, existând suspiciuni că pe fundul lacului ar putea să fie și componenta cu explozibil a rachetei prăbușite.

Precizăm că nu a existat niciun pericol pentru populație, zona fiind izolată iar primele locuințe se află la o distanță de 1 kilometru față de zona de pericol.

Deschide și  FOTO // Măsuri de maximă securitate în zona lacului din Anenii Noi, unde au căzut bucăți de rachetă. Ministrul de Interne, în inspecție