IGP și PA vin cu noi detalii privind schema de finanțare ilegală a partidelor de către Ilan Șor. Cum erau distribuite cardurile bancare
Poliția și Procuratura Anticorupție au prezentat noi detalii despre schema de finanțare ilegală a partidelor politice de către fugarul Ilan Șor. Astfel, în cadrul unui briefing de presă, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că, la începutul lunii septembrie, autoritățile au reținut trei bărbați, dintre care doi cetățeni străini, în timp ce încercau să aducă în R. Moldova aproape 2000 de carduri bancare pentru transferuri bănești.
”S-a demonstrat că scopul acelei partide reținute la început de septembrie și alte cartele deja în uz erau destinate persoanelor cheie din cadrul unui partid politic. Toți figuranții din atenția organelor de drept erau asigurați cu astfel de carduri, precum și cu telefoane mobile și tablete, pe care era instalată aplicația prin care se gestionau transferurile bănești. Gestiona totul un cetățean din Chișinău, angajat în sectorul IT” a declarat Cernăuțeanu.
Potrivit lui, ieri, în cadrul perchezițiilor, au fost ridicate mai multe astfel de carduri, telefoane și tablete. De asemenea, la figuranții perchezițiilor au fost depistate înscrisuri care demonstrau implicarea acelor persoane în finanțarea ilegală.
”Au fost ridicate și liste cu candidații din scrutin și sumele pentru fiecare. Au fost ridicate și sume bănești, în valută străină și națională, precum și o armă deținută ilegal. Urmează să stabilim toate acțiunile ulterioare” a mai declarat Cernăuțeanu, care a îndemnat cetățenii care au primit astfel de carduri să se prezinte benevol la organele de drept pentru a nu deveni subiecți ai investigațiilor.
Ulterior, Poliția a publicat și un video cu perchezițiile efectuate, în care a arătat cardurile bancare ridicate, precum și bani, liste cu beneficiarii și dispozitivele utilizate în transferurile bănești.
Iar procurorul-șef Anticorupție, Veronica Dragalin, a specializat că în anchetă sunt vizate mai multe partide.
”Sunt mai multe partide, acțiunile de ieri au implicat mai multe partide. Un lucru comun al tuturor acestor formațiuni e că au legături cu Partidul ”ȘOR”, scos în afara legii. Au fost găsite dovezi care leagă persoanele date cu Partidul ”ȘOR”” a notat Dragalin.
După cum a anunțat în luna septembrie Deschide.MD, citând surse din cadrul organelor procuraturii, cardurile distribuite către exponenții partidelor finanțate de Șor utilizează platforma PYYPL - un portofel digital multi-valută care permite oamenilor din întreaga lume să-și folosească banii online în siguranță.
Deschide și: Detalii din dosarul finanțării ilegale a partidelor: Noua metodă prin care banii trimiși de Șor ajungeau în R.Moldova