Iurie Roșca riscă 4 ani de închisoare. Acuzațiile aduse fostului vicepremier
Fostul președinte al Partidului Popular Creștin Democrat din R.Moldova și ex-viceprim-ministru în Guvernul „Greceanîi 2” riscă patru ani de închisoare. Despre aceasta fostul politician a scris pe rețele sociale.
„Sunt la ședință de judecată. Procurorul a cerut 4 ani cu executare”, a menționat acesta.
Anterior, jurnaliștii de la Evenimentul Zilei au scris că Roșca riscă să fie condamnat datorită unei recipise pe care ar fi scris-o personal şi semnat-o cu mai mulţi ani în urmă. Mai exact, acesta este acuzat de trafic de influență.
În speță, Iurie Roşca ar fi cerut 1 milion de euro de la omul de afaceri Alexei Damaschin pentru a-l ajuta să câştige un dosar civil în Curtea Supremă de Justiţie (CSJ). Dintre care, în noiembrie 2009, Damaschin i-ar fi dat 227 de mii de dolari. Roşca i-ar fi promis că pentru această sumă îl va convinge pe Ion Muruianu, pe atunci preşedinte al CSJ, să-i dea câştig de cauză.
Alexei Damaschin susţine că i-a dat banii lui Roşca în două tranşe şi că acesta i-a semnat şi o recipisă.
„Eu nu-l cunoşteam personal pe Roşca. Eram disperat şi căutam să-mi rezolv problema. Cu Iurie Roşca mi-a făcut cunoştinţă fiul unui partener de afaceri. Discuţiile au avut loc la sediul PPCD de pe strada Nicolae Iorga. Roşca mi-a dat asigurări că îl cunoaşte bine pe Muruianu. Iar rezolvarea problemei mă va costa 1 milion de euro. Când i-am dat cei 227 de mii de dolari, echivalentul a 200 mii euro, i-am cerut o recipisă. Iurie Roşca singur a scris-o. Textul a fost formulat de el. Şi a precizat pentru ce a luat banii. Că este intermediar. Ulterior, expertiza grafologică a confirmat că recipisa a fost scrisă şi semnată de Roşca”, a explicat Damaschin jurnaliștilor.
Iurie Roșca este unul dintre cei mai longevivi deputați în Parlamentul de la Chișinău. Timp de 19 ani acesta a deținut fotoliul de ales al poporului.
În 2009, după scrutinul din 5 aprilie, formațiunea lui Roșca rămâne în afara legislativului. Totuși, Zinaida Greceanîi, pe atunci prim-ministru, îl numește pe Roșca vicepremier.