Începe înscrierea pentru bursele Chevening, care oferă studenților sprijin financiar complet pentru a urma orice program de master eligibil la peste 150 de universități din Marea Britanie, obținând în același timp acces la o gamă largă de experiențe academice, profesionale și culturale. Cererile pot fi depuse online, până pe 5 noiembrie, transmite IPN.

Bursele, finanțate de către Guvernul Marii Britanii, sunt acordate tuturor persoanelor care pot demonstra că au angajamentul și abilitățile necesare pentru a deveni viitori lideri și care pot justifica cum o diplomă de master obținută în Marea Britanie îi va ajuta să aducă schimbări pozitive în țara lor. O condiție obligatorie este revenirea studenților în țara lor de origine pentru o perioadă de minim doi ani după finalizarea studiilor, pentru a aduce o schimbare pozitivă acasă, precizează Ambasada Marii Britanii la Chişinău.

„Avem bursieri din peste 160 de țări. Sunt continuu inspirată de pasiunea și angajamentul celor din comunitatea Chevening și aștept cu nerăbdare să cunosc următoarea generație de lideri”, a declarat Emma Hennessey, coordonatoarea programului la Ministerul de Afaceri Externe al Marii Britanii.

„Dacă sunteți pasionat de promovarea schimbării, fie la nivel local sau global, dacă doriți să fiți cel mai bun în ceea ce faceți și aveți imaginație pentru a-i inspira pe alții, atunci o bursă Chevening ar putea fi oportunitatea perfectă pentru dumneavoastră”, a menționat ambasadorul Regatului Unit la Chișinău, Fern Horine.

De la crearea programului în 1983, peste 57000 de profesioniști din întreaga lume și peste
100 din Republica Moldova au avut ocazia să-și ducă cariera la un nou nivel prin Chevening. În acest an, programul oferă peste 1500 de burse. În Republica Moldova, programul este coordonat de către Ambasada Britanică la Chișinău.

Pentru a fi eligibil, persoana trebuie să fie cetățean al statului care participă în program, să aibă cel puțin doi ani de experiență în muncă. Mai multe informații cu privire la condițiile de aplicare și alte detalii pot fi accesate pe site-ul programului.