Cel de-al douăzecilea contingent al Armatei Naționale din misiunea de menținere a păcii  KFOR din Kosovo a revenit la Chișinău după 6 luni de activitate. Militarii au efectuat operațiuni de patrulare, escortă, pază și securitate a obiectelor militare, dar și a clădirilor istorice incluse în patrimoniul UNESCO, transmite IPN.

La ceremonia de revenire a contigentului KFOR-20, ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, a apreciat îndeplinirea cu succes de către militarii moldoveni a sarcinilor încredințate. Oficialul a precizat că, în premieră, la această misiune au participat și femei, în bază de voluntariat, iar instruirea și implicarea acestora în operațiuni internaționale va continua.

„În această perioadă, militarii Armatei Naționale au dat dovadă de cunoașterea meseriei, de îndeplinirea întocmai a operațiunilor de interoperabilitate și de furnizor credibil de securitate în această zonă”, a remarcat ministrul. Anatolie Nosatîi a adăugat că femeile militare, la fel ca și bărbații, au demonstrat îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate.

Ministrul a mai spus că, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, instituția de apărare depune toate eforturile pentru transformarea și modernizarea Armatei Naționale, astfel încât cetățenii Republicii Moldova să se simtă în siguranță. Ministerul continuă să îndeplinească programele inițiate cu partenerii externi pentru a dota armata cu echipamentele necesare, pentru apărarea integrității și suveranității Republicii Moldova.

Republica Moldova participă la operațiuni de menținere a păcii în Kosovo din 2014. Cel de-al 20-lea contingent de pacificatori în misiunea KFOR a fost detașat în data de 25 ianuarie.