ASP: Șoferii nu pot deține mai mult de un permis de conducere în același timp
Agenția Servicii Publice (ASP) anunţă că, în conformitate cu prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului Uniunii Europene privind permisele de conducere, este interzis ca o persoană să dețină simultan mai mult de un permis de conducere. Astfel, cetățenii moldoveni au posibilitatea să-și preschimbe permisele de conducere în țările în care, pentru moment, s-au stabilit cu traiul. În unele țări preschimbarea se efectuează în baza examenelor.
Emiterea unui nou permis de conducere se face fără susținerea probelor de examene în statele cu care Republica Moldova are încheiate acorduri bilaterale de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere.
„Odată preschimbate, permisele de conducere moldovenești se retrag și sunt transmise autorității emitente (Agenția Servicii Publice) pentru a fi radiate din evidență. Cu toate acestea, există cetățeni care, după ce și-au preschimbat permisul într-o altă țară, prin întocmirea unei declarații pe proprie răspundere, anunță autoritatea emitentă din R. Moldova că au pierdut permisul de conducere moldovenesc și solicită eliberarea unui nou document, încălcând astfel prevederile art. 3521 din Codul penal al Republicii Moldova, săvârșind infracțiunea de Fals în declarații”, explică sursa citată.
În prezent, sunt înregistrate 55 de astfel de sesizări. Cei găsiți vinovați riscă sancțiuni penale, inclusiv amendă de până la 950 de unități convenționale sau închisoare de până la un an, precum și privarea de anumite drepturi pentru până la 5 ani.
În context, Agenția Servicii Publice atenționează că face cu regularitate schimb de informații cu autoritățile emitente de permise de conducere din alte state, pentru a asigura o mai bună gestionare și monitorizare a șoferilor, contribuind astfel la sporirea siguranței rutiere și la prevenirea fraudelor.