Victor Parlicov cere convocarea de urgență a CSE. Autoritățile ar putea emite „stare de alertă timpurie”
Ministerul Energiei propune întrunirea Comisiei pentru Situații Excepționale și instituirea „stării de alertă timpurie”. Despre acest lucru a anunțat ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul unui briefing.
Potrivit demnitarului, acest lucru vine în contextul situației armate dificile din regiunea Kursk, unde este situată stația Sudja de compresare a gazelor care sunt livrate inclusiv în regiunea transnistreană.
„Sigur că acțiunile militare comportă și unele riscuri. Vrem să avem o claritate ce se întâmplă ascolo. La moment, nu există întreruperi sau careva situații de urgență, nu există vreun risc pentru sistem. Însă, operatorul de transport din Ucraina a sesizat Vestmoldtransgaz că ar putea exista un risc, în care, ca în orice acțiune militară, pot surveni anumite restricții”, a declarat Victor Parlicov.
Potrivit ministrului, în dimineața zilei de azi a convocat o ședință cu toți reprezentanții acestui domeniu și au fost discutate mai multe scenarii posibile, precum și s-a venit cu propuneri de intervenție.
„Am decis: 1 - vom propune Comisiei pentru Situații Excepționale instituirea „stării de alertă timpurie”. Acest lucru presupune că: există un risc, care se monitorizează, se urmărește, dar nu se intervine imediat. Și CSE va decide dacă se instituie această stare de alertă timpurie și care este necesitatea de intervenție în cazul în care va surveni vreun anumit risc.
2 – Am decis să discutăm într-un gurp mai restrâns referitor la planificarea scenariilor cu toate întreprinderile din sector și pe dimensiunea de gaze, și pe cea de energie electrică. Inclusiv cei de la Moldovagaz, cei de la Vestmoldtransgaz, cei de la Termoelectrica, de la Energocom, toată lumea este conștientă de cee ace se întâmplă și venim cu scenarii de reacții. Acum vom elabora un plan de acțiuni pentru ceea ce se întâmplă. La moment, situația nu este gravă, nu e o urgență, dar această stare de alertă timpurie va permite intervenția rapidă în caz dacă va fi nevoie”, a adăugat Victor Parlicov.
Amintim că în regiunea Kursk a fost instituită o stare de urgență în contextul războiului provocat de Rusia în Ucraina.