Doi moldoveni, documentați de IGPF. Unul dintre ei s-a prezentat la frontieră la volanul unei mașini date în căutare pe linia Interpol
Doi conaționali au fost documentați de angajații IGPF din cadrul Direcției regionale Vest după ce unul dintre ei a încercat să intre în R. Moldova cu un automobil dat în căutare internațională de autoritățile germane, iar al doilea a prezentat la control un permis de conducere falsificat.
În primul caz, un moldovean de 48 de ani a procurat acum un an un automobil care figura în baza de date INTERPOL ca dat în căutare de către autoritățile germane. Acesta a declarat că și-ar fi perfectat legal toate actele necesare atunci când și-a procurat mașina.
În al doilea incident, un conațional de 26 de ani s-a prezentat pe sensul de intrare în R. Moldova, în calitate de pasager pe cursa „Portugalia-Moldova". Fiind supus controlului de nivelul doi, în portmoneul personal a fost depistat un permis de conducere moldovenesc. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat prezența unor indicii de falsificare. Persoana în cauză a declarat că l-a achiziționat cu 300 euro.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră au dispus măsurile speciale de ridicare a permisului și a autoturismului pentru a clarifica circumstanțele.