46 de școli din R. Moldova vor fi renovate energetic cu un împrumut accesat de la BIRD
46 de școli din R. Moldova urmează să fie renovate din puncte de vedere energetic în cadrul proiectului „Tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova (STEEM)”. Pentru implementarea acestuia, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare acordă 54,5 milioane de dolari, dintre care 50 de milioane sub formă de împrumut, iar 4,5 milioane de dolari sub formă de grant. Acordul a fost semnat astăzi la Ministerul Energiei, transmite IPN.
Ministrul Victor Parlicov a declarat că în Republica Moldova este consumată prea multă energie sau chiar aceasta este irosită. Mai exact, pentru încălzirea unui metru pătrat de clădiri se folosește de două ori mai multă energie decât media Uniunii Europene. În clădiri se consumă peste 50% din toată energia din țară, ceea ce înseamnă că aproape o pătrime din toată energia consumată în țară, este efectiv irosită.
„Este energie pe care în mare parte o importăm și pe care o plătim. Proiectele de genul acesta vin să dea câteva efecte, nu doar din punct de vedere energetic, dar și din punct de vedere al creșterii economice. Cu acest proiect inclusiv vrem să testăm o nouă abordare în tot ce ține de investițiile în eficiența energetică a clădirilor publice. Or, astăzi plătim bani pentru energia pe care o irosim. Ceea ce vrem să facem acum este să împrumutăm bani pe termen lung, cu dobândă atractivă, pe care să-i investim în eficiența energetică a clădirilor publice, iar creditele să le rambursăm din economiile de energie pe care le vom obține și din faptul că vom reduce expunerea la importurile de energie”, a declarat Victor Parlicov.
Potrivit ministrului, instituțiile de învățământ au fost selectate împreună cu Ministerul Educației, iar printre ele vor fi și cele 35 de școli model.
Directorul de țară a Băncii Mondiale pentru Moldova, Inguna Dobraja, a menționat că acesta este primul proiect dintr-un șir de proiecte care vor fi finanțate de către donatori în cadrul programului de eficiență energetică pentru Republica Moldova.
„Clădirile consumă cam 60% din consumul final de energie, iar clădirile publice reprezintă cam 20% din acest consum. Începând cu clădirile publice, este o bună modalitate să pornim acest proces și aceasta este cea mai rapidă cale”, a notat Inguna Dobraja.
Proiectul va fi implementat în perioada 2024-2029.
Acordul de împrumut Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost aprobat de Guvern în luna mai a acestui an.