60 de seniori, învingătorii din cele cinci sectoare ale capitalei, se vor întruni astăzi, 10 august, la etapa finală a Turneului municipal de șah și joc de dame, eveniment organizat de către Direcția generală educație, tineret și sport. „Cupa seniorilorˮ va avea loc în Parcul „Alunelul”, începând cu ora 10.00.

Solicitată de IPN, Angela Chiriac, specialist principal în cadrul Direcției managementul învățământului extrașcolar, tineret şi sport al DGETS, a menționat că jocul va dura timp de patru ore și din 60 de seniori, vor fi aleși 12 câștigători. Concomitent, vor participa 25 de copii amatori la șah și joc de dame din municipiul Chișinău, inclusiv de la Școala sportivă specializată de șah din capitală. Arbitrii principali vor fi Valeriu Coadă, secretar general al Federației de Șah al Republicii Moldova și Greta Sturza, președintele Federației de Joc de Dame din Republica Moldova.

Angela Chiriac a precizat că acest eveniment își propune să popularizeze șahul și jocul de dame în rândul locuitorilor municipiului Chișinău, să promoveze cultura fizică și sportul, modul sănătos de viață, să fortifice sănătatea persoanelor în etate și să consolideze comunicarea între generații.

Învingătorii din marea finală vor obține premii pentru locul I – 5000 de lei, locul II – 3000 de lei și locul III – 1000 de lei, iar copiii amatori vor primi câte 250 de lei și mențiune.

La etapa finală a primei ediții a Turneului municipal de șah și joc de dame, care s-a desfășurat în anul 2023, au participat 60 de vârstnici, 20 de copii și 20 de amatori de șah și joc de dame.