Cazurile de infectare cu noul coronavirus sunt în creștere în R. Moldova și în toată lumea. În acest context, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că acest lucru s-ar întâmpla din cauza sezonului estival și a altor subvariante Omicron care au fost identificate.

Potrivit ei, în ultima lună, în R. Moldova au fost înregistrate 1 710 cazuri de COVID, dintre care 144 în regiunea transnistreană. Totodată, în aceeași perioadă au fost înregistrate 9 276 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii. 

Acestea cifre reprezintă „o creștere bruscă a numărului de îmbolnăviri”, precizează Ala Nemerenco într-o postare pe pagina sa de Facebook. Ministrul Sănătății a venit și cu o serie de recomandări.

Cum ne comportăm? 

  • Chiar dacă nu are o acuratețe de 100%, faceți testul screening rapid Covid-19 și consultați un medic. Testele sunt realizate gratuit în instituțiile de medicină primară și unitățile de primiri urgente ale spitalelor. 
  • Chiar dacă carantina este anulată, recomandăm bolnavilor să evite contactul cu persoanele în vârstă, imunocompromise și cu boli cronice, care sunt mult mai vulnerabile, în special cât persistă febra și este prezentă simptomatica virală pronunțată. Răspândirea oricărei boli infecțioase poate fi redusă prin izolarea sursei/comportamentul social corespunzător. 
  • Rămâneți acasă dacă sunteți bolnav și urmați recomandările medicului. 
  • Dacă călătoriți, pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, purtați mască în spații închise și aglomerate. 
  • Țineți minte regulile de aur: 
  1. Păstrați distanța.
  2. Spălați-vă pe mâini cât mai frecvent cu săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de alcool.