Ce facem când pierdem actele sau când găsim acte de identitate străine? Recomandările ASP
În situațiile când persoanele pierd acte de identitate, sau atunci când sunt găsite acte străine de identitate, cetățenii trebuie să cunoască unele reguli, care trebuie întreprinse. În acest sens, responsabili din cadrul Agenției Servicii Publice vin cu unele recomandări pentru populație.
„Pe rețelele de socializare putem vedea des anunțuri plasate de diverși cetățeni privind pierderea sau găsirea actelor de identitate, ce conțin date cu caracter personal, în vederea identificării deținătorilor acestora”, ne atenționează reprezentanții Agenției Servicii Publice (ASP).
Dar cât de inofensive sunt aceste anunțuri? Ce ar trebui, de fapt, să facă cetățenii care și-au pierdut actele de identitate sau au găsit acte străine, ca să rămână în câmpul legal?
Potrivit legislației - pierderea, furtul, deteriorarea sau găsirea unor documente, eliberate pe numele altor persoane, trebuie obligatoriu declarate autorităților emitente, în termen de 15 zile lucrătoare.
„Dacă vă aflați pe teritoriul Republicii Moldova declararea faptului se face la orice serviciu de eliberare a actelor de identitate al ASP, iar în străinătate – la orice misiune diplomatică sau oficiul consular.
Odată ce actele de identitate au fost declarate pierdute sau furate la autoritatea emitentă, statutul acestora se modifică în Registrul de stat al populației și ele devin nevalabile. Astfel, sunt diminuate riscurile de utilizare nelegitimă a actelor de identitate pierdute/furate/găsite și de dezvăluire a datelor cu caracter personal ale titularului”, ne informează cei de la ASP.
Informația detaliată privind prestarea serviciilor de eliberare a actelor de identitate în schimbul celor declarate pierdute/furate poate fi consultată pe pagina web oficială a Agenției Servicii Publice: https://www.asp.gov.md/ro/servicii/persoane-fizice/15
Este important să reținem, că potrivit art.9 din Legea nr. 273/09.11.1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, se consideră încălcare a legii, care atrage după sine răspunderea în conformitate cu prevederile actelor normative:
- transmiterea către altă persoană a paşaportului sau a altui act de identitate ori a unei părţi a acestuia în scopul comiterii de acţiuni ilegale;
- sustragerea, distrugerea, deteriorarea sau dosirea actelor de identitate;
- falsificarea, vânzarea sau întrebuinţarea actelor de identitate false;
- nerespectarea regulilor sistemului de paşapoarte;
- comunicarea tardivă despre pierderea sau găsirea actelor de identitate;
- comunicarea de informaţii vădit false pentru a fi introduse în actele de identitate;
- neprezentarea actelor de identitate la cererea reprezentanţilor oficiali ai autorităţilor publice abilitate prin lege să legitimeze persoanele fizice;
- eschivarea de la controlul actelor de identitate în timpul efectuării controlului pentru trecerea frontierei de stat;
- întrebuinţarea actelor de identitate nevalabile, inclusiv a celor găsite;
- refuzul neîntemeiat al autorităţilor competente de a elibera acte de identitate.