Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat o mașină, a încercat să se desprindă de urmărire și a provocat cinci accidente rutiere în capitală, se notează într-un comunicat al oamenilor legii.

Astfel, individul, judecat anterior pentru jaf, a furat noaptea trecută o mașină din sectorul Ciocana al capitalei. Oamenii legii au început să caute automobilul de model Volkswagen, pe care l-au identificat cu puțin timp în urmă în Ialoveni. 

Tânărul aflat la volan, care era însoțit de un pasager, a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor și a accelerat, deplasându-se periculos pe străzile capitalei și provocând cinci accidente rutiere.

Mai multe mașini au fost avariate din cauza acțiunilor acestuia. Într-un final, șoferul a fost stopat pe strada Tiraspol din capitală, fiind reținut de oamenii legii.