Scrutinul din 20 octombrie // 9 posturi TV și 7 posturi de radio vor organiza dezbateri electorale
În perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și Referendumul constitutional, 9 posturi TV și 7 posturi de Radio vor organiza dezbateri electorale.
Despre acest lucru au informat reprezentanții Consiliului Audiovizualului (CA), care au analizat 30 de declarații din partea furnizorilor de servicii media privind politica editorială pentru reflectarea scrutinului din 20 octombrie.
Potrivit autorității audiovizualului, 5 din cele 9 posturi de televiziune care vor desfășura dezbateri electorale, cu participarea concurenților electorali și/sau participanților la referendum, se regăsesc în lista serviciilor media audiovizuale „must carry”. Este vorba despre: Moldova 1, TV-Găgăuzia, Jurnal TV, TV8 și TVR Moldova.
„Din cele 9 posturi de televiziune care și-au asumat organizarea și desfășurarea acestui tip de program electoral în alegerile din această toamnă, 8 sunt naționale și unul regional. În ce privește posturile de Radio, 2 sunt naționale, 4 – regionale și unul – local”, se menționează într-un comunicat al Consiliului Audiovizualului.
Cele 9 posturi TV sunt: Moldova 1, Canal Regional, Jurnal TV, N4, PRO TV Chișinău, TV8, TVC 21, TVR Moldova, TV-Găgăuzia.
Cele 7 posturi de radio sunt: Radio Moldova, Radio Plai, GRT FM, Jurnal FM, Radio Chișinău, Radio Poli Disc – Новое радио, Aquarelle FM.
Este de menționat, că în organizarea și desfășurarea dezbaterilor electorale, furnizorii de servicii media (FSM) urmează să țină cont de prevederile Capitolului IV din Regulamentul privind reflectarea alegerilor de către instituțiile mass-media (Regulament), aprobat de Comisia Electorală Centrală.
Potrivit pct. 62 din Regulamentul menționat,”în cadrul dezbaterilor electorale se interzice:
1) discursul care incită la ură;
2) dezinformarea;
3) mesajele care justifică războaiele de agresiune, neagă crimele de război și crimele împotriva umanității, alte mesaje expres interzise de lege;
4) utilizarea limbajului sexist.”
Amintim că, în contextul alegerilor locale generale din noiembrie 2023, CA a recepționat din partea furnizorilor de servicii media 99 de notificări privind neparticiparea la reflectarea campaniei electorale din partea a 51 de posturi TV și a 48 de posturi radio.
Prin comparație, în acest an, numărul total al notificărilor de nereflectare a scrutinelor din toamnă este de 80. Printre acestea se numără cele 11 posturi ale căror licență de emisie a fost suspendată de Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională din cadrul Agenției de Investiții în perioada decembrie 2023-august 2024. Este vorba despre posturile: Accent TV, Canal 2, Canal 3, Canal 5, ITV, Orizont TV, Prime, Publika TV, TV 6, MEGA TV, Maestro FM.