Un locuitor din Transnistria a fost reținut de polițiștii moldoveni, după ce a pus la cale o schemă infracțională care implică uzurpare de identitate și estorcare de fonduri. Individul are 42 de ani și, la moment, se află în custodia organelor de drept.

Conform probelor adunate, la data de 29 martie curent, între orele 21:00 și 22:00, un grup de persoane a oprit trei cetățeni ucraineni în apropierea localităților Rîbnița și Rezina. Aceștia s-au prezentat ca fiind colaboratori ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, atribuindu-și astfel autoritatea de a efectua un control de rutină.

Ulterior, indivizii au confiscat pașapoartele cetățenilor și i-au forțat să urce într-un automobil, continuând astfel călătoria spre Chișinău. După aproximativ 40 de minute, automobilul a fost oprit pe o stradă neiluminată. Suspecții, au cerut fiecărui cetățean ucrainean câte 500 de dolari, în caz contrar amenințându-i cu deportarea în Ucraina.

De teama pentru siguranța lor, victimele au dat banii, echivalentul a 26.460 de lei.

În urma unor măsuri speciale de investigație, polițiștii au reușit să identifice organizatorul schemei infracționale. Oamenii legii au organizat o ambuscadă în cadrul căreia suspectul a fost reținut.

La moment, Poliția întreprinde acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație, în vederea întăririi bazei probatorii, stabilirii altor membri activi ai grupării, precum și apartenența acestora la comiterea altor infracțiuni pe teritoriul Republicii Moldova.