A crescut numărul de elevi, care au promovat examenele de absolvire a gimnaziului, în urma sesiunii suplimentare din luna august. Rezultatele acestor examene au fost anunțate astăzi, 26 august, de către reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării.

Potrivit datelor oficiale, în sesiunea suplimentară s-au înscris 1 766 de elevi, dintre care au participat 1 320 de elevi, restul 446 de elevi neprezentându-se la probele de examen.

„Din numărul total de 1 320 de elevi: 1 000 au susținut proba de examen la matematică, 166 – la istoria românilor și universală, 85 - la limba și literatura română, 57 - la limba și literatura română, alolingvi, iar 12 elevi au susținut proba de examen la limba și literatura rusă”, ne informează cei de la Minister.

Dintre cei 1 000 de elevi care au participat la proba de examen la matematică, 268 au promovat proba de examen, ceea ce constituie 26,8%. Dintre cei 166 de elevi care participat la proba de examen la istoria românilor și universală, 73 au promovat această probă, ceea ce constituie 43,97%. 21, din cei 85 de elevi care au participat la proba de examen la limba și literatura română, au promovat această probă - ceea ce constituie 24,70%.

La proba de examen limba și literatura română, alolingvi, 17 din 57 de elevi au promovat proba, ceea ce reprezintă 29,82%. Dintre cei 12 elevi care au participat la proba de examen la limba și literatura rusă, 11 au promovat această probă, ceea ce constituie 91,66%.

Potrivit datelor preliminare, rezultatele preliminare cumulate a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului, arată că:

  • Din cei 28 701 de elevi care au participat la proba de examen matematica, 27 568 (sau 96,05%) au promovat această probă;
  • Dintre cei 23 069 de elevi care au participat la proba de examen limba și literatura română, 22 909 (sau 99,30%) au promovat această probă;
  • La proba de examen limba și literatura rusă 5 477 de elevi din cei 5 499 au promovat proba de examen, ceea ce reprezintă 99,49%;
  • La proba de examen istoria românilor și universală 28 288 de elevi din cei 28 556 au promovat proba, ceea ce constituie 99,06%;
  • Dintre cei 5 522 de elevi care au participat la proba de examen limba și literatura română, alolingvi, 5 446 (sau 98,62%) au promovat această probă.

Este de menționat, că sesiunea suplimentară din luna august s-a desfășurat în perioada 19-22 august în cele 19 centre raionale/municipale de examene din; Anenii Noi, Briceni, Bălți, Drochia, Dondușeni, Cahul, Cantemir, Călărași, Cimișlia, Criuleni, Chișinău, Hîncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Șoldănești, Ștefan Vodă și Ungheni.

Mai multe date cu referire la rezultatele examenele naționale de absolvire a gimnaziului vor fi prezentate în cadrul Raportului privind evaluările naționale 2024, care va fi publicat în toamnă.