O veste îmbucurătoare pentru agricultorii, care cultivă roșii. Statul Israel a acceptat să importe roșii, în stare proaspătă, din Republica Moldova. despre acest lucru ne anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Potrivit sursei, acceptul Israelului să procure roșii din R. Moldova vine în conformitate cu o scrisoare a Serviciului de Protecție a Plantelor din Israel (scrisoarea de notificare din data de 21 august 2024 se anexează).

Astfel, pentru a exporta roșii proaspete în Israel, operatorii din Republica Moldova trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

  • Să fie originare din Republica Moldova;
  • Să fie originare dintr-o țară recunoscută ca indemnă de Bactrocera dorsalis;
  • Să provină dintr-un loc de producție cu protecție fizică împotriva Leptinotarsa decemlineata, și au fost inspectate oficial înainte de expediere fiind libere de acest dăunător (inspecția înainte de export este conform ISPM-31, dimensiunea eșantionului adecvată pentru a detecta un nivel de infestare de 0,5% la un nivel de încredere de 95%);
  • Transportarea să fie liberă de frunze și reziduuri vegetale și fără tulpini și calice;
  • Loturile trebuie să fie însoțite de un Certificat fitosanitar, care declară respectarea cerințelor de import specificate mai sus;
  • Importatorul israelian trebuie să obțină un permis de import valabil pentru acest import.